Arhiva categoriei: 150 de ani

ZRF 2016

PROGRAM
ZILELE REVISTEI FAMILIA
Ediţia a XXVI-a
26-28 mai 2016

Joi, 26 mai, ora 17, Casa de Cultură a Municipiului Oradea
• Deschiderea ZRF – Aniversarea a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în „Familia”;
• O sărbătoare: Gheorghe Grigurcu şi „Familia” Recital poeticVineri, 27 mai, ora 10, Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea:
•Colocviu: Ofensiva debutanţilor: semn al înnoirii?

Vineri, 27 mai, ora 16,30, Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea:
•Lansare de carte: Traian Dobrinescu, Nu te opri, nu te întoarce
Prezintă Nicolae Manolescu şi Răzvan Voncu
•Maratonul poetic al debutanţilor
•Premiul „De-aş avea…” pentru un tânăr poet debutat

ZRF 2016

 

ZILELE REVISTEI „FAMILIA”
Ediţia 26 – Oradea – 26-28 mai 2016

LANSARE DE CARTE

Traian Dobrinescu
Traian Dobrinescu

Nu te opri, nu te întoarce este un bildungsroman picaresc despre viaţa fabuloasă a unui bărbat puternic în căutarea unui ţel.

„Anii de ucenicie ai unui fiu de oltean: o carte uimitoare prin poezie si adevăr.”
Nicolae Manolescu
„Traian Dobrinescu are un spirit de observaţie uluitor, dublat de o memorie a concretului stupefiantă.”
Eugen Negrici
„Dacă vă este dor de o carte cu miez, citiţi Nu te opri, nu te întoarce.”
Răzvan Voncu

Evenimentul are loc vineri, 27 mai 2016, ora 16, 30 în Sala Mare a Primăriei Oradea
Prezintă NICOLAE MANOLESCU şi RĂZVAN VONCU

Premiile Revistei Familia 2015

Un articol de Adrian Criş  publicat in Bihoreanul

Ajunsă la venerabilă vârstă de 150 de ani şi aflată într-o „condiţie” tinerească, Revista Familia şi-a sărbătorit al treilea jubileu joi seară, la Muzeul Memorial Aurel Lazăr, unde s-au reunit aproximativ 100 de prieteni, colaboratori şi cititori.

Pantheon în imagini

Într-una din sălile Casei Memoriale, participanţii au asistat în prima parte a serii la vernisarea unei expoziţii dedicate figurilor emblematice ale celei dintâi serii a Revistei, prezentate într-o suită de tablouri tematice, cu fotografii şi texte explicative: „Înaintaşii – generaţia 1848” (Alexandru Papiu Ilarian, Andrei Mureşanu, George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu ş.a.), „Educatorii – învăţători şi profesori” (Alexandru Roman, Aron Pumnul etc), „Preoţi, ierarhi” (Ioan Popas, Al. Sterca Şuluţiu, Miron Roman, Radu Demetriu, Mihai Pavel), „Figuri publice – filantropi” (Nicolae Jiga, Emanuil Gojdu, Partenie Cosma) şi „Prezenţe feminine” (Dora d’Istria, Aurelia Cionca, Veronica Micle, Ioana Bădilă ş.a.).

Realizată de muzeograful Lucian Mărcuşiu la iniţiativa profesoarei Iuliana Păcurar şi după o idee a lui Traian Ştef, expoziţia va fi continuată anul viitor, când se vor împlini 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu, a spus unul dintre amfitrioni, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, adăugând că îşi doreşte ca evenimentul să fie găzduit în noul sediu al instituţiei, unde i-a invitat pe confraţii de la Familia să se mute, la rându-lei, pentru a face „un centru cultural care să promoveze valorile reale”.

O, tempora

Vorbind despre proiectul prezentării Pantheonului Revistei Familia, „fără de care nu ştiu dacă am mai fi vorbit azi româneşte aici”, profesoara Iuliana Păcurar a elogiat în special personalitatea lui Nicolae Jiga, cel care a stipendiat consistent studiile tinerilor români şi construcţia culturală românească a vremii în această parte a ţării.

„Înflorirea, stima şi nemurirea cutărei naţiuni atârnă de cultura ei. Naţiunea fără cultură nu poate rezista valurilor amalgamizatoare ale timpurilor, ci pierde de pe faţa pământului (…) şi istoricii nu vor însemna despre dânsa nimic remarcabil.

(…) Bărbaţii care se luptă din toate puterile pentru dezvoltarea şi lăţirea culturei merită recunoştinţa, stima şi lauda din partea tuturor conaţionalilor. Noi, românii, laudă Domnului, încă ne putem mândri cu câţiva bărbaţi devotaţi pentru cauzele noastre naţionale (…) Una din năzuinţele acestei foi este de a însemna pentru posteritate tot ce unii, mult – puţin, au făcut pentru dezvoltarea, luminarea şi înaintarea naţiunii noastre”, a amintit Păcurar din crezul unuia dintre marii Mecena ai Familiei.

Lauri jubiliari

În a doua parte a sărbătorii, când au fost decernate Premiile Revistei, rolul de gazde a fost preluat de redactorul şef Ioan Moldovan, ajutat de Traian Ştef şi Mircea Pricăjan, cei care – alături de colegii Miron Beteg, Alexandru Şereş şi Ioan Simuţ – au şi alcătuit juriul.

Anul acesta, a fost laureată cu premiul MG Samarineanu (rezervat unor orădeni, pentru cercetări şi catalizare culturală) profesoara Iuliana Păcurar, premiul De-aş avea (pentru debut) a fost acordat poetei Roxana Cotruş, premiul Radu Enescu (pentru critică şi cronică literară) a revenit Andreei Pop, premiul Ovidiu Cotruş (pentru proză) lui Radu Aldulescu, premiul Octav Şuluţiu lui Alexandru Cistelecan, premiul Alexandru Andriţoiu (poezie) a fost acordat lui Aurel Pantea şi Viorel Mureşan, iar marele premiu, Iosif Vulcan, pentru excelenţă în construcţia culturală, lui Ion Pop.

De-a lungul ultimelor decenii, Revista Familia s-a contaminat de prestigiul şi a oferit propriii lauri unor personalităţi culturale de mare calibru, precum Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Monica Lovinescu, Gheorghe Grigurcu, Norman Manea, Ion Negoiţescu, Mircea Zaciu, Paul Goma, Mihai Şora şi alţii.

”Familia” este un brand cultural

Un veritabil brand cultural al Oradiei, revista Familia şi-a celebrat, săptămâna trecută, cei 150 de ani scurşi de la apariţia primului număr. În iunie 1865, la Budapesta, a apărut prima ediţie a publicaţiei, având pe frontispiciu subtitlul „foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”. Revista înfiinţată de publicistul şi scriitorul bihorean Iosif Vulcan se adresa fiecărei familii româneşti în parte, scopul fiind acela de a răspândi cultura naţională în Transilvania maghiarizată.

Că românii erau însetaţi de literatură şi limbă românească s-a dovedit în scurt timp: Familia a devenit un atelier de creaţie şi expresie românească, iar paginile ei au găzduit scriitori atunci la debut sau în căutarea afirmării, astăzi extrem de valoroşi. Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Barbu Delavrancea, cu toţii şi-au lăsat semnătura în revistă, consolidându-i astfel prestigiul. Odată ce redacţia s-a mutat la Oradea, în 1880, faima revistei care ajungea mai aproape de români a crescut şi mai mult.

Ca să-şi celebreze istoria, dar şi prezentul, din 1991 încoace redacţia organizează Zilele Revistei Familia. Săptămâna trecută, acest eveniment a adus la Oradea zeci de scriitori din ţară şi din străinătate, şefi de edituri şi critici literari, bucuroşi să aplaude una dintre cele mai longevive reviste de cultură din Europa. Amfitrion le-a fost poetul Ioan Moldovan, cel care de un sfert de veac este coordonatorul revistei. Până la el, publicaţia a mai avut doar trei redactori şefi: întemeietorul Iosif Vulcan, Mihail G. Samarineanu şi Alexandru Andriţoiu. Aşadar, un club nu doar restrâns, ci şi select.

O bună încăpăţânare

– Anul acesta este jubiliar pentru revista Familia: se împlinesc 150 de ani https://www.acheterviagrafr24.com/viagra-generique-prix-zentiva/ de la primul număr al

publicaţiei. Cum aţi descrie soarta şi evoluţia revistei?

 Revista Familia este una dintre publicaţiile culturale româneşti care are un destin în istoria noastră prin continuitatea prezenţei sale în conştiinţa culturală a poporului. Istoria revistei a cunoscut cinci serii, cea actuală în pragul sărbătoririi a 50 de ani de continuitate perfectă. Seria primă a apărut între 1865 şi 1906, an în care redactorul şef şi patronul Iosif Vulcan a fost nevoit să renunţe la continuarea publicării, din pricina stării sănătăţii sale. Această serie este cea mai glorioasă, nu doar prin durata neobişnuită, dar cuprinde un eveniment cu emoţionante ecouri: debutul acelui june Mihail Eminovici şi care a fost botezat de Iosif Vulcan Mihai Eminescu, devenind poetul nostru naţional. Debutul eminescian s-a constituit într-un fel de legat testamentar al revistei, însemnând preocuparea redacţiei pentru găsirea, publicarea şi sprijinirea tinerilor scriitori. Toate cele cinci serii s-au bucurat de colaborarea celor mai prestigioase nume ale scrisului românesc, arhiva revistei dezvăluind că în paginile ei sunt prezenţi scriitori de primă importanţă ai momentului. Acum, revista Familia este apreciată de cititorul obişnuit, dar şi de istoricii şi criticii literari, ca o publicaţie de vârf, şi socotesc că eforturile noastre de a asigura revistei Familia de astăzi un prestigiu în armonie cu tradiţia ei strălucită sunt încununate de succes. Nu întâmplător, la această aniversare au fost prezenţi la Oradea aproape 100 de scriitori din întreaga ţară şi de dincolo de hotare, mulţi dintre ei conducători de reviste literare, edituri, instituţii importante ale culturii.

– În 1880, Familia s-a mutat de la Pesta la Oradea. Cât de important a fost acest moment pentru revistă şi pentru comunitatea românească?

– Această mutare a avut ecou atât în creşterea numărului de cititori, cât şi în creşterea valorii colaboratorilor revistei. De la Oradea, revista ajungea mult mai uşor la cititor şi primea mult mai prompt colaborările. Totodată, a contribuit substanţial la creşterea calităţii vieţii culturale a oraşului, pentru că nu este doar o redacţie, ci un focar de cultură.

– Care este secretul longevităţii revistei?

– Cred că secretul constă întâi de toate în buna încăpăţânare a lui Iosif Vulcan, a cărui viaţă spirituală s-a axat tocmai pe datoria de a face ca revista Familia să continue. Pentru el n-a existat un alt obiectiv al acţiunii culturale decât cel de a asigura prestigiul revistei, prin obţinerea de mijloace materiale pentru editarea revistei, de colaborări tot mai prestigioase, prin lărgirea ariei tematice a paginilor revistei. Această bună încăpăţânare este o expresie a unei conştiinţe de cărturar şi de patriot. Cât priveşte seriile ce au urmat, străduinţa fiecăreia de a se plasa într-un orizont valoric cât mai înalt e o dovadă că spiritul Familiei nu s-a domolit nici astăzi.

Cititori pasionaţi

– Asaltaţi de informaţii mult mai uşor de „consumat”, mai citesc oamenii de azi reviste de cultură?

– Cititorul de revistă de cultură este o categorie umană aparte şi, în orice perioadă istorică am face cercetare, vom vedea că există acest tip de iubitor al revistei Familia, pentru că, în ea, el caută şi găseşte o hrană culturală.

– Câţi cititori are revista Familia?

– Abonamentele astăzi sunt în jur de 200, iar tirajul ediţiei este de 500 de exemplare, ele fiind în principal destinate bibliotecilor şi acelor pasionaţi care au întreaga colecţie.

– Ce profil au aceştia?

– Fără a putea spune că numărul cititorilor este şocant prin mărimea sa, putem fi siguri de stabilitatea acestui gen de cititor. Astăzi, când oferta de lectură este atât de diversă, revista Familia îşi are cititorii credincioşi, fie în formatul tipărit, fie electronic. Este dificil să creionezi un profil al cititorului revistei: este elevul preocupat de orizontul umanistic, este dascălul pentru care revista este un loc obişnuit cultural pe care îl frecventează, sunt scriitorii interesaţi să vină cu creaţiile lor în această formă de etalare a creaţiei înainte de a fi carte. Apoi cititorul revistei Familia este unul sau altul dintre intelectualii de diverse profesii, medici, avocaţi, ingineri, toţi având în comun pasiunea pentru literatură.

– Vin scriitorii buni spre revista Familia sau mai degrabă îi căutaţi?

 Mişcarea este şi dinspre revistă, prin solicitarea colaborării adresate scriitorilor de top, şi dinspre scriitorii care, https://www.acheterviagrafr24.com/generic-viagra/ cunoscând prestigiul revistei, se bucură de prezenţa tipărită în paginile ei. Din această dublă mişcare reuşim să oferim număr de număr cititorului o petrecere cărturărească, însemnând că nu vom întâlni în paginile revistei doar scriitori de primă mărime, ci şi scriitori de plan secund, în afirmare.

 Pe vremuri, Iosif Vulcan era sărbătorit cu ode şi spectacole, primind felicitări inclusiv de la Casa Regală pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii româneşti. Se poate spune că acum culturii nu i se acordă aceeaşi importanţă?

– Cu siguranţă, dar se cuvine să aducem nişte nuanţări. Revista Familia în Bihor are un statut privilegiat, întrucât autorităţile locale au înţeles însemnătatea acestei instituţii culturale şi au sprijinit-o. Asta şi pentru că, am spus-o de mai multe ori, revista Familia este un brand cultural al spaţiului nostru.

Orădeanul este un mic burghez

– Este Oradea o gazdă bună pentru redacţia revistei Familia? Sunt orădenii implicaţi în viaţa acestui brand cultural al oraşului?

– Oradea se dovedeşte o gazdă bună, mai ales din perspectiva acelor fani ai revistei care nu lipsesc de la nicio manifestare organizată de revistă şi care sunt cititori constanţi ai revistei. Nu putem avea pretenţia unei receptări

de tip stadion sau de concert rock, dar suntem siguri că avem prietenii noştri devotaţi.

– Credeţi că revistei i-ar fi mai bine într-un oraş cu o viaţă culturală mai abundentă?

– Sper că nu, pentru că îmi place să cred că în Oradea se află locul cel mai potrivit pentru revista Familia. O dată pentru că ea a fost editată de un tânăr cărturar născut la Holod şi şcolit în Oradea, apoi că pe malul Crişului Repede revista şi-a dobândit destinul şi ar fi păcat să fie altfel.

– De curând, chiar BIHOREANUL a semnalat faptul că literaţii orădeni nu îşi fac filială proprie, ci se alătură altora. Este acest lucru o dovadă de provincialism?

– Este efectul potenţelor în plan literar. Concret, nu există în Oradea atâţi scriitori câţi prevede statutul Uniunii Scriitorilor, pentru a întemeia o filială.

– Cum aţi caracteriza „cetăţeanul orădean”?

– Cetăţeanul orădean nu diferă de cetăţeanul craiovean sau de cel din Târgu Jiu. Este prins în propria grijă, este un individ harnic, pentru a-şi ameliora statutul social, are şi dimensiune culturală, cu măsură, însă. Nu este un zvăpăiat şi nu este un consumator fervent şi frecvent de act cultural. Este un mic burghez…

Articol  de Adriana Totorean, publicat în Bihoreanul 29 Iunie 2015

Programul ZRF – 26 iunie

Vineri, 26 iunie, manifestările vor începe visit poster’s website la Muzeul „Iosif Vulcan”, unde de la ora 10 va fi vernisată expoziţia „Familia – seria a V-a”, adică cea actuală, din 1965 încoace.

De asemenea, vor fi depuse flori la statuia lui Iosif Vulcan din Parcul Libertăţii. Apoi, între orele 11 şi 13, respectiv 17 şi 19, la Casa de Cultură a Municipiului va avea loc colocviul „Revista Familia – Viaţa şi opera”.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate momente semnificative din istoria revistei, vor avea loc lecturi publice, precum şi lansări de carte. Între acestea, şi lansarea celui mai nou volum de poezii al lui Traian Ştef, redactorul-şef al Revistei Familia.

Zilele Revistei FAMILIA

ANIVERSAREA A 150 DE ANI DE LA APARIŢIA PRIMULUI NUMĂR AL  REVISTEI FAMILIA

1865, Pesta – 2015, Oradea

  Stimate prieten al „FAMILIEI“,

 Ne-ar bucura să poţi participa la această sărbătoare a noastră, a tuturor. Prezenţa ta la manifestările dedicate Aniversării e un bun prilej de confirmare a prieteniei care ne ţine împreună în spaţiul culturii.
 Programul ne oferă acest minunat prilej:
 Joi, 25 iunie, orele 17, la Teatrul „Regina Maria“ – Deschiderea festivă – Solidari cu destinul https://www.acheterviagrafr24.com/prix-viagra-pharmacie/ Revistei de cultură „FAMILIA”.
 Vineri, 26 iunie, http://www.cialispharmaciefr24.com/cialis-hypotension/ orele 10, la Muzeul „Iosif Vulcan“ – Vernisaj expoziţie „Familia” – seria a

V-a.

Orele 11-13 que viagra comprar şi 17-19, la Casa de Cultură a Municipiului – colocviul „Revista FAMILIA – viaţa şi opera“, saluturi , lecturi publice, lansări de carte, concert de jazz, dialog scriitori-cititori, alte bucurii.
                                                             Vă aşteptăm cu drag,
                                                          Redacţia Revistei FAMILIA

 

Zilele Revistei Familia

Expozitie REVISTA FAMILIA la 150 de ani de la apariţie

        Biblioteca Universităţii din Oradea şi Facultatea de Litere au organizat începând cu data de 12 mai a.c. în holul bibliotecii universităţii expoziţia dedicată aniversării a 150 de ani de la apariţia Revistei „Familia”. Expoziţia cuprinde cărţi ale fondatorului revistei, Iosif Vulcan, numere din cele cinci serii ale revistei, volume omagiale dar şi afişe apărute de-a lungul timpului care anunţau apariţia numerelor acestei reviste.

       Revista „Familia” este un reper important în istoria presei româneşti şi a literaturii române. Debutul lui Mihai Eminescu în „Familia” din 1866 rămâne cea mai semnificativă referinţă în istoria de 150 de ani a revistei. Iosif Vulcan a alcătuit un „Panteon” al culturii române din toate cele trei provincii. Seriile următoare au continuat tradiţia lui Iosif Vulcan. În 1965, la Centenar a apărut seria contemporană ancorată în dezbaterile culturale de actualitate.

Prof.univ.dr. Ion Simuț

150 de ANI

            Anul 2015 este un an jubiliar pentru revista „Familia”. Se împlinesc 150 de ani de la prima apariţie a ei, la Pesta, începând din 5 iunie 1865, din iniţiativa foarte tânărului Iosif Vulcan, la numai 24 de ani ai săi. Se împlinesc, de asemenea, 50 de ani de la apariţia la Oradea a celei din urmă serii, a cincea, în septembrie 1965, avându-l ca redactor-şef pe poetul Alexandru Andriţoiu. Revista „Familia” se situează printre puţinele publicaţii care au un destin, dacă prin destin înţelegem raţiunea (sau temeiurile) unei existenţe istorice, raţiune ce poate fi desluşită cu o relativă uşurinţă după examinarea faptelor de cultură acumulate într-o tradiţie fertilă, o tradiţie mereu reluată şi continuată.
Asocierea cea mai statornică şi cea mai prestigioasă care se face cu tradiţia revistei „Familia” este aceea privitoare la debutul lui Eminescu, cu poezia De-aş avea…, în numărul din 25 februarie/ 9 martie 1866, urmată de altele în acelaşi an. Iosif Vulcan a avut norocul de a-l publica pe foarte tânărul poet când el însuşi nu avea un nume. Botezul i l-a făcut tânărul, încrezătorul şi generosul redactor şi proprietar al revistei de la Pesta. Renumele a venit după crearea acestei premise inspirate. Dar ceea ce e cât se poate de semnificativ e că această solidaritate de destin se realiza între doi tineri cu o ardentă aspiraţie culturală. Dacă Mihai Eminovici nu avea decât 16 ani, nici Iosif Vulcan nu era deloc înaintat în vârstă la 25 de ani, câţi avea în 1866, pentru un redactor cu ambiţiile şi responsabilităţile naţionale pe care şi le asuma. El deschidea cu bucurie coloanele foii enciclopedice ilustrate, însoţind prima poezie a ilustrului necunoscut cu următoarea notă: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut”. Acest gest cultural îşi va pune amprenta pe întreaga tradiţie a unei reviste, la 150 de ani, câţi are astăzi, prin marea deschidere naţională şi încrederea în valorile de anvergură şi rezonanţă universală.
Enciclopedismul luminat, ca şi adresarea sau receptivitatea către întreaga comunitate românească o definesc de la începuturi. Revista „Familia” nu s-a născut ca o revistă provincială, ca o revistă numai pentru românii din Transilvania, deşi acesta era principalul public pe care conta. Ea avea nevoie să comunice cu întreaga cultură naţională şi se făcea purtătoarea valorilor comune, de ambele părţi ale Carpaţilor: le aducea pe cele de dincolo dincoace şi le ducea pe cele de dincoace dincolo de Carpaţi, până să le facă să nu mai conteze care sunt dintr-o parte şi care din cealaltă. Iosif Vulcan realiza „Panteonul român”, întâi în revistă, apoi într-un volum apărut în 1869, primul nostru canon, unul cultural şi naţional, înaintea celui al lui Titu Maiorescu, primordial şi sever estetic, dar de aceea nu mai puţin naţional.

Prima serie (5 iunie 1865 – 31 decembrie 1906)

        Temeiurile primei serii a revistei „Familia”, seria lui Iosif Vulcan, care se confundă cu viaţa sa, se prefigurează, totuşi, mai prozaic decât le proiectăm noi astăzi retrospectiv, cu tendinţa de a exagera. Revista „Familia” se înfăţişa, după cum îi spune numele şi despre care istoria literară a cam evitat să pomenească ulterior, ca o revistă utilă pentru oricare familie modestă de români. Şi cu ce putea fi mai utilă o revistă de acest fel decât cu un program de enciclopedism accesibil, nu savant, cu sfaturi utile pentru toate domeniile vieţii spirituale şi ale vieţii practice? Sfaturi pentru credincioşi (cu explicaţii despre Biblie, despre sărbători, despre viaţa bisericească etc.); poezie, proză, teatru şi articole critice pentru iubitorii de cultură şi istorie naţională; îndreptări pentru vorbitorii de limbă română (ortografie, scrierea etimologică); informaţii despre viaţa culturală, mare (Academia, Teatrul, Astra) sau mică (saloanele, asociaţiile culturale, micile reuniuni, culegerile de folclor); informaţii despre şcoală, biserică şi profesiile specifice, învăţător şi preot; sfaturi pentru gospodari şi gospodine (în jurnalul grădinarului), îndrumări pentru cetăţeni, recomandări de lectură pentru emanciparea culturală, prilejuri de divertisment (glume, zvonuri mondene, cuvinte încrucişate etc.). Cuprinsul este structurat în primul an pe următoarele capitole mari, având colaboratorii aferenţi: I. Portete şi biografii (despre Nicolae Jiga. D. Bolintineanu, Timotei Cipariu, H. Heine, G. Bariţiu, Gh. Lazăr, V. Alecsandri, Franz Liszt, Al. Papiu Ilarian, Simion Bărnuţiu, Andrei Şaguna şi alţii – personalităţi din panteonul naţional şi universal, aşa cum îl vedea patronul revistei); II. Poezii (de Alecsandri, Bolintineanu, Aron Densusianu, H. Grandea, G. Tăutu, Iosif Vulcan, M. Zamfirescu); III. Istorioare, novele, romanuri (de G. Bariţiu, Iulian Grozescu, At. M. Marienescu, Iosif Vulcan şi alţii); IV. Articole instructive (despre ştiinţele tehnice, biologie, istorie, antichitate, filologie); V. Ilustraţiuni (multe, corespunzătoare materialelor publicate); VI. Articole de petrecere, călătorii şi altele (se vede grija pentru divertisment); VII. Modă şi modele de lucruri femeieşti (broderie, obiecte casnice); VIII. Diverse (notiţe despre reuniuni, expoziţii, noutăţi sociale, artistice, ghicitori, umor în „bomboane” sau pilule, cum am zice azi, noutăţi din străinătate, numele prenumeranţilor, adică ale abonaţilor). E o imagine edificatoare a intenţiilor programatice.
Iosif Vulcan se voia şi era nu doar un luminător al satelor, dar un luminător al naţiunii. Un singur lucru nu-şi permitea: să facă politică în mod direct şi deschis. Cenzura nu-i permitea. Era o revistă românească într-un stat maghiar sau dualist austro-ungar, caracterizat de o atitudine severă în politica minorităţilor. Până în 20 aprilie 1880 apare la Pesta, iar din 27 aprilie 1880 se mută la Oradea.
Modelul lui Iosif Vulcan era George Bariţiu, cel din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, la care colaborase. În programul prezentat la Prefectura Poliţiei din Pesta declară că revista „Familia” va răspândi cunoştinţe generale, cu preferinţă pentru artă şi literatură. Exclude partizanatul politic. Va promova literatura originală, va publica şi traduceri, va include referinţe biografice, articole de istorie şi lingvistică – toate tratate într-un „stil uşor”. Pe scurt, revista va fi „enciclopedică şi beletristică”. Va pune această menţiune lămuritoare pe frontispiciu: „Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”. Ilustraţiile, desene naive, portrete picturale, nu trebuie neglijate, în dorinţa de a agrementa aspectul grafic al revistei. Abonatul nu trebuie numai să citească, ci să şi vadă imagini. Iosif Vulcan ştia asta de la mijlocul secolului al XIX-lea şi se străduia să-şi cucerească cititorul pe toate căile pe care le avea la îndemână, oricât de greu i-ar fi fost să realizeze clişeele în condiţiile vechilor tipografii. Ulterior va renunţa la acest subtitlu, iar în 1870 va promova un altul: „Beletristică, ştiinţe, arte, viaţă socială, modă”, descriind în acest fel ambitusul său problematic, repertoriul său de teme, propus familiei mici sau familiei mari a naţiunii. Multă vreme revista apare fără niciun subtitlu. „Familia” lui Vulcan pătrunde în mod miraculos în multe sate din Ardeal, prin grija preoţilor şi a învăţătorilor. Trece Carpaţii şi devine o publicaţie culturală românească de referinţă. Cu un an înainte de a muri, Iosif Vulcan îşi încheie misiunea culturală pe care şi-o asumase cu 42 de ani înainte. O durată lungă, ce va lăsa urme adânci în cultura română, fie şi numai dacă ne gândim la formarea şi cultivarea unui public, în condiţii atât de vitrege. Dar e vorba de mai mult decât atât: e vorba de participarea la constituirea şi consolidarea unei culturi naţionale.

Seria a doua (martie 1926 – februarie 1929)

           G. M. Samarineanu, prozator şi publicist, redactor responsabil şi proprietar al seriei a doua şi a treia ale revistei „Familia”, era o personalitate mai puţin pregnantă decât aceea a lui Iosif Vulcan, dar nu mai puţin răzbătătoare. Nu a fost foarte cunoscut nici în perioada interbelică, nu este nici astăzi, cu atât mai puţin. Dar şi-a îndeplinit bine misiunea de redactor-şef al unei serii a revistei „Familia” renăscută după Primul Război şi în condiţiile unui oraş predominant maghiar, cum erau imediat după 1918 şi Clujul sau Satu Mare. Iosif Vulcan lucrase eficient într-un asemenea context, venind cu elan în 1880 de la Pesta la Oradea. Tendinţele după Marea Unire sunt cu totul noi pentru Oradea, mult mai favorabile decât altădată. Dar nu existau suficiente forţe şi capacităţi pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit G. M. Samarineanu. La graniţa de Vest a noii Românii, Oradea îşi construia instituţii româneşti şi avea nevoie de o configurare culturală reînnoită. Revista „Familia” participă la această reconstrucţie instituţională ca o gazetă angajată într-o bătălie publicistică. Amprenta acestei perioade a revistei „Familia” este predominant gazetărească, mai apropiată de a unui ziar sau de a unui săptămânal decât de a unei reviste culturale. G. M. Samarineanu simţea peste umăr umbra şi suflul lui Iosif Vulcan, proiectându-se pe luptele locale pentru şcoli româneşti, pentru un teatru românesc (exista numai o trupă maghiară de actori cu program permanent), pentru o universitate românească, pentru sprijinirea primarului român al oraşului (o noutate absolută în administraţia locală), pentru înfiinţarea sau reînfiinţarea episcopiilor ortodoxă şi greco-catolică, pentru alte instituţii româneşti şi, desigur, pentru o cultură românească într-un mediu inerţial predominant maghiar, încă nedescurajat total de schimbările politice de după 1918, întârziate până în 1919-1920 la Oradea.
Misiunea revistei era tot una de emancipare naţională, ca şi a primei serii. Dar bătălia nu mai era una difuză, generală, ambiguă şi cam fără speranţă, ca a lui Iosif Vulcan, ci una precis administrativă, încurajatoare, pentru construcţia de noi instituţii şi pentru racordarea la spaţiul naţional. Este cea mai provincială, mai localistă dintre seriile revistei „Familia”, în sensul implicării totale în problemele locale, nu numai culturale, dar şi politice, religioase, administrative.

Seria a treia (martie 1934 – august 1940)

        Revista „Familia” nu mai putea continua aşa, în minorat, ca în anii 1926- 1929. Se crease o stare de stabilitate a României Mari. Comunicarea dintre provincii se normalizase. Bucureştiul îşi dobândeşte în mod firesc prestigiul de Capitală culturală – naţională şi europeană. Marginile nu puteau rămâne multă vreme într-o politică regionalistă consolatoare, tradiţionalistă, trebuiau să se racordeze la tendinţele modernităţii majore. Oradea însăşi se consolidează cultural prin răsfrângerile în provincie ale marilor valori. Centrul ştie că nu poate ignora periferia. Vin cu conferinţe aici profesori universitari de la Cluj (Sextil Puşcariu şi alţii), în aşa-numita extensie universitară. Vin de la Bucureşti pentru reuniuni publice politicieni, dar şi scriitori importanţi (Minulescu, Sadoveanu, Rebreanu etc.), în grupuri sau individual. G. M. Samarineanu gândeşte o nouă revistă „Familia”, una racordată la tendinţele moderne ale literaturii naţionale, deşi are rezistenţă tradiţionalistă declarată. În paginile seriei a treia publică scriitori din generaţiile mai vârstnice (Ion Agârbiceanu, Nicolae Iorga, E. Lovinescu, Lucian Blaga, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu, I. Peltz, Panait Istrati, Victor Eftimiu), dar mai ales scriitori din generaţia tânără (Eugen Ionescu, Mircea Eliade, C. Noica, Mircea Vulcănescu, N. Steinhardt, Ştefan Baciu, Horia Stamatu, Radu Gyr etc.). Cronicarul literar al revistei devine Octav Şuluţiu. Oficiul său critic consolidează blazonul revistei. Ţinuta grafică e sobră, în format carte (formatul „Vieţii româneşti” a lui G. Ibrăileanu şi C. Stere).
Colaborările sunt selecte, de primă importanţă din cultura naţională. Este seria cea mai elitistă a revistei „Familia”, serie din care pot fi citite şi astăzi cu interes numere întregi. Este seriamodel pentru ce am fi vrut să facem după 1990 şi, mai clar, după ce neam dezmeticit din perioada de tranziţie postdecembristă, pentru ce am fi vrut să facem din 2000 încoace. O revistă care să fie parte a culturii naţionale, implicată în dezbaterile cele mai acute ale secolului XX, descriind un arc de cerc cu centrul la Bucureşti şi cu o amplă deschidere spre Vestul ţării şi mai departe spre Occident.

Seria a patra (ianuarie 1941 – februarie 1944)

      Calmul valorilor, menţinerea într-un empireu al marilor aspiraţii culturale nu durează mult. Ardealul de Nord este cedat după Dictatul de la Viena din 30 august 1940 şi revista „Familia” nu mai poate apărea la Oradea, în condiţiile de ocupaţie şi de război. Ultimul număr al seriei anterioare, numărul 7-8 din 1940, fusese confiscat la graniţă, în drum spre refugiu. Redacţia se refugiază la Bucureşti, de unde deplânge soarta Transilvaniei. Revista lucrează cu un fel de subredacţii la Arad (de unde scrie poetul George A. Petre), la Beiuş (de unde colaborează George Bota şi Titus Roşu), la Sibiu (unde se află Victor Papilian, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Ardeal, Grigore Popa, Al. Dima), la Braşov (de unde colaborează Octav Şuluţiu, cel mai important critic al revistei în toată perioada interbelică, Gh. Tulbure, D. Gherghinescu-Vania). În primul număr, în ianuarie 1941, Liviu Rebreanu consemnează sensul dramei naţionale: „Pentru noi Transilvania nu poate exista decât întreagă, trup din trupul nostru. Pentru alţii ea reprezintă doar ambiţii istorice sau castele feudale zidite din truda generoasă de robi români. Pentru noi înseamnă tot: trecut, prezent, viitor, fiinţă sau nefiinţă”.
În 1941, revista „Familia” trebuie să-şi schimbe orientarea şi să înlocuiască angajarea doar culturală cu angajarea profund politică. Dacă până atunci fusese făcută la Oradea cu faţa la Bucureşti, acum va fi făcută la Bucureşti cu faţa la Oradea şi la partea pierdută din Ardeal. Seria a patra a „Familiei” e una de militantism politic, pledând pentru reîntregirea României. Sensul revendicativ şi de protest în faţa istoriei contemporane îi aparţine în mod definitoriu. Este cea mai politică şi mai tristă dintre toate seriile revistei.

Seria a cincea (septembrie 1965 – până în prezent)

       În 1965, la centenar, norocul îi surâde: din toamnă poate reapărea la Oradea, lunar, constant, bine echipată, în format mare, de ziar. Un singur lucru nu poate evita, în condiţiile regimului comunist: o politizare obligatorie, de faţadă, aceeaşi pe care trebuiau să o adopte şi celelalte reviste. Din redacţia iniţială fac parte Alexandru Andriţoiu (redactor-şef), Radu Enescu (redactor-şef adjunct din 1967), Mircea Bradu (dramaturg), Dumitru Chirilă (cronicar de teatru, întâi redactor, din 1967, apoi redactor-şef adjunct, din 1987, după pensionarea lui Radu Enescu), Stelian Vasilescu (şi el cronicar al spectacolelor de teatru din toată ţara, contribuind la consolidarea acestui sector al criticii de teatru, intrând în balzonul revistei), Gheorghe Grigurcu, Traian Blajovici (profesor la Institutul Pedagogic Oradea), Emanoil Enghel (de la Comitetul regional, apoi judeţean, pentru Cultură, sub patronajul căreia apare revista), la care se vor adăuga în anii ’70 filosoful Crăciun Bejan şi prozatorul Vasile Spoială. Primul număr este imprimat în septembrie 1965, cu un salut al lui Arghezi. Festivitatea de reîntemeiere a revistei este amplă, cu multe oficialităţi şi – ceea ce este mai important – degajând un sentiment al victoriei culturale.
Gloria revistei, în primul deceniu al celei de-a cincea serii, o dau eseistica şi critica literară. Este meritul lui Alexandru Andriţoiu, ca redactor-şef, că a reuşit să adăpostească în paginile revistei colaborările (eseu, critică literară, poezie, traduceri) câtorva dintre cei mai importanţi membri ai Cercului literar de la Sibiu: Ovidiu Cotruş, Nicolae Balotă, Radu Enescu (care erau şi redactori), I. Negoiţescu (în numărul 2 din 1968 publică proiectul unei istorii a literaturii române, mult discutat în presa literară), Cornel Regman, Ştefan Aug. Doinaş, inedite de Radu Stanca. Acestora li s-au adăugat, pentru consolidarea sectorului critic şi eseistic: Gheorghe Grigurcu (colaborator constant din 1965 până astăzi, timp de 50 de ani, la fiecare număr, campion absolut al fidelităţii), Virgil Nemoianu, Mircea Maliţa, Petre Ţuţea (cu un eseu despre Mircea Eliade publicat în foileton). Colaborări statornice, cu rubrici, au avut Paul Anghel (cu proiectul unei istorii a literaturii române), Ştefan Bănulescu („Cronica elementară”), Mihai Şora (un eseu dialogat în foileton), Ana Blandiana („Poşta redacţiei”), Valentin Taşcu (o rubrică amplă de recenzii). Proză în foileton au publicat Petru Vintilă şi Titus Popovici. Alexandru Andriţoiu, conducând revista mai mult de la Bucureşti, ar fi vrut să o aducă mai aproape de Eugen Barbu, dar criticii din redacţie sau colaboratorii nu au acceptat această politică literară de la centru a redactorului- şef, un joc de culise.
Din al doilea deceniu al noii serii, forţele critice se înnoiesc cu mai mulţi echinoxişti: Al. Cistelecan, Virgil Podoabă (cronicari literari de poezie şi de proză, alături de Gh. Grigurcu, cronicarul cărţilor de critică literară), Mircea Constantin (redactor o scurtă vreme). Eu am devenit redactor din toamna lui 1986, iar din 1988 mi s-a alăturat Ioan Moldovan. Vectorului echinoxist i s-a adăugat după 1990, Traian Ştef, dar toţi eram colaboratori statornici mult înainte de a fi redactori. După componenta cerchistă, componenta echinoxistă este importantă şi definitorie pentru direcţia şi opţiunile revistei „Familia”. Prin criticii echinoxişti, revista „Familia” s-a apropiat mai mult de critica estetică promovată la România literară. Unii dintre noi s-au considerat sau se consideră manolescieni, cel puţin în privinţa unor opţiuni axiologice.
Cred că din ianuarie 1990 ar fi fost potrivit să începem o nouă serie, a şasea, pentru că deschideam o nouă epocă, în condiţii de libertate deplină şi fără cenzură. Şi redacţia suferă modificări importante. Alexandru Andriţoiu îşi dă demisia. Noul redactor- şef devine poetul Ioan Moldovan, de atunci şi până azi, factor de echilibru în vremuri de cumpănă, cum au fost anii 1990 şi stimulator în obţinerea unor colaborări valoroase. Am fost în tipografie cu Dumitru Chirilă, redactorul-şef adjunct, când pregăteam apariţia primului număr din 1990 şi eram de părere (numai eu) că trebuie să considerăm că începem o nouă serie. Argumentele erau la îndemână (epocă nouă, redacţie nouă). Dumitru Chirilă a adus un contra-argument mai simplu: fiind săptămânal, România literară ieşise deja cu câteva numere şi redacţia nu a proclamat o serie nouă. Am rămas, din ianuarie 1990 (dar un număr nou apăruse din decembrie 1989), continuatori ai epocii de dinainte de 1990. Eram şi nu eram aceiaşi. I. Negoi- ţescu revine printre colaboratori. Dar aveam mulţi alţii, cu totul noi, scriitori din exil: Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Paul Goma, Norman Manea, Ştefan Baciu. Republicam articole cenzurate parţial sau total (interviuri cu Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, luate de Ovidiu Cotruş în anii ’70) sau reluam articole din „Familia” interbelică de Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica. De neimaginat compatibilitatea acestor semnături cu felul în care arăta revista înainte de 1989, oricât de emancipată şi de critică se străduise să fie. Primele numere din 1990 apar în tiraje fabuloase, de peste zece mii de exemplare. Scăderea vine treptat, la două-trei mii, până în 2000, la o mie ulterior, pentru ca astăzi să tipărim puţin sub o mie de exemplare şi să ne considerăm în criză de cititori, ca toate revistele literare, dealtfel. Ar fi multe de spus despre dezbaterile pe care le-am promovat şi despre scriitorii contemporani care au publicat la „Familia”: aproape toţi, lista ar fi extrem de lungă. Poate că balanţa înclină spre optzecişti, evidenţiaţi în ultimul timp prin rubrici (Daniel Vighi, Luca Piţu, Vasile Dan, Alexandru Vlad, Viorel Mureşan) sau prin colaborările de critică, proză şi poezie, mai vechi sau mai noi (Ştefan Borbély, Bedros Horasangian, Monica Spiridon, Aurel Pantea etc.).

Nu ducem lipsă de colaborări, dar ducem lipsă de cititori. Ar exista două soluţii, nu foarte complicate: una care depinde de noi – alcătuirea unui site atractiv al revistei şi constituirea arhivei accesibile pentru seria de după 1965; alta care depinde de un ajutor al finanţatorului – subvenţionarea de abonamente pentru elevi, studenţi, profesori şi alţi doritori. Finanţarea venită de la Consiliul Judeţean Bihor pentru apariţia revistei funcţionează bine şi ne asigură continuitatea apariţiilor. Însă ne confruntăm, alături de toate celelalte reviste literare, cu o criză a lecturii, care e partea cea mai rea, cronicizată, a unei crize a culturii: criza receptării. Vom încerca să învingem şi această dificultate, dacă se va putea, pentru a ne menţine în atmosfera de vârf a dezbaterilor culturale ale actualităţii. Revista „Familia” are o tradiţie care ne obligă să-i construim un viitor pe măsură. Poate că nu peste mult timp o altă serie a revistei „Familia” va apărea numai în variantă electronică, animată de alte exigenţe, de alte teme şi de alţi colaboratori.

Notă: Primele patru serii ale revistei „Familia” (1865-1944) se găsesc scanate şi arhivate integral pe site-ul Bibliotecii Centrale Universitare Cluj-Napoca (Biblioteca digitală, Periodice) şi pot fi răsfoite sau studiate pagină cu pagină, în întregimea colecţiilor.

„Familia” – 150 de ani de Ion Simuţ – publicat in România Literară:  http://www.romlit.ro/familia__150_de_ani

 

Congresul de Istoria Presei

La împlinirea a 150 de ani de la apariția revistei culturale Familia, Oradea a găzduit Congresul de Istoria Presei

În perioada 24-25 aprilie a avut loc la Oradea a VIII-a ediție a Congresului Naţional de Istorie a Presei. Acesta a fost organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei în colaborare cu Universitatea din Oradea, revista Familia Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și Asociația culturală a românilor din Létavértes (Ungaria).

Tema întâlnirii a fost Presa culturală. Manifestarea a reunit peste 70 de specialiști-istorici, jurnaliști, oameni de litere, din toată țara, Republica Moldova și Ungaria. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de la apariția revistei culturale Familia din Oradea.

După deschiderea plenară a Congresului a avut loc înființarea Filialei din Budapesta a Asociației Române de Istorie a Presei, condusă de dr. Maria Berényi, cercetător științific, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.

Un moment deosebit a fost conferința Presa ca izvor istoric, din Aula Magna a Universității din Oradea, susținută de academicianul Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

Vineri au avut loc dezbateri de înaltă prestanță universitară, pe secțiunile Revista Familia – 150, Micromonografii de reviste culturale, Figuri de publiciști, Presa culturală și cenzura, Mass-media-tradiții și actualitate. Acestea au fost desfășurate în sălile Facutății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, precum și în cele ale Facultății de Litere.

Sâmbătă, de la ora 9, lucrările Congresului Asociației Române de Istorie a Presei au continuat în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea. Au avut loc prezentări și expoziții de carte.

De la ora 11 a avut loc un pelerinaj la Monumentul funerar al lui Iosif Vulcan din Cimitirul Municipal Oradea, unde au fost depuse coroane de flori de către președintele ARIP, Ilie Rad și de către membrii asociației. Au fost de

asemenea depuse coroane de flori și la bustul lui Iosif Vulcan din Parcul achat vrai cialis 20mg Libertății (Oradea). De la ora 12 toți cei implicați în congres s-au deplasat la Létavértes (Ungaria), unde au vizitat expoziția dedicată lui Iosif Vulcan (Biblioteca din Létavértes) și unde au fost în pelerinaj la monumentele funerare ale familiei Irinyi, la cel al teologului, prelatului și scriitorului Iustin Popfiu, precum și la placa comemorativă dezvelită în memoria lui Iosif Vulcan (Casa de cultură din Létavértes).

Lucrările prezentate în cadrul Congresul Național de Istorie a Presei vor fi reunite într-un volum ce va apărea în decursu acestui an. Următoare ediție a Congresul va avea loc în 2016 la Timișoara, iar cea omagială (zece ediții) la Cluj-Napoca.

„Iubire”: Spectacol omagial

„Iubire”: spectacol omagial dedicat împlinirii a 150 de ani de la apariţia revistei Familia

 

           Teatrul Regina Maria le pregăteşte orădenilor o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Iubire”, o versiune scenică semnată de regizorul Ioan Ieremia după drama istorică „Bogdan Dragoş” de Mihai Eminescu.
Spectacolul este dedicat împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea revistei Familia, precum şi poetului Mihai Eminescu şi publicistului şi scriitorului Iosif Vulcan, care dă de altfel şi numele trupei de actori a Teatrului Regina Maria. „Anul 2015 este un an fast pentru Revista Familia: împlinirea a 150 de ani de la apariţia primului număr al ei, la Pesta, iunie, 1865, „foaia enciclopedică cu ilustraţiuni” avându-l ca editor pe tânărul cărturar Iosif Vulcan. Acesta n-a fost doar un admirabil constructor de publicaţii culturale, ci şi un susţinător fervent al realizării unui teatru – deopotrivă literatură dramatică şi instituţie de spectacol – în limba română în spaţiul transilvănean”, a afirmat Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia.
Moldovan a amintit, joi, într-o conferinţă de presă că, în primăvara anului 1865, tânărul poet Mihail Eminovici debuta în revista condusă de Iosif Vulcan. „Se ştie că poetul s-a lansat în mari proiecte dramatice, şi între ele se află şi piesa neterminată căreia acum regizorul Ioan Ieremia îi asigură o re-prezentare teatrală pe care o putem socoti ca o reverenţă peste timp adusă Poetului, „Familiei” şi lui Iosif Vulcan”, a spus Ioan Moldovan, arătând că acest spectacolul

este de fapt „o uvertură la marea sărbătoare a revistei”.
Evenimentele dedicate sărbătoririi a 150 de ani de la apariţia revistei vor continua în perioada 25-27 iunie cu cea de-a 25-a ediţie a Zilelor Revistei Familia.
Spectacolul „Iubire” este realizat de Ioan Ieremia, care-i semnează şi concepţia scenografică, ilustraţia muzicală şi regia artistică. Potrivit acestuia spectacolul este „despre cât de minunată este iubirea în visele noastre şi despre incapacitatea omului de a iubi aşa cum visează să iubească. Despre dorul, melancolia şi eternul feminin, în opera eminesciană”.
„Închin acest spectacol minunatei femei, Eleonora Maria, soţia mea, care-mi rabdă cu stoicism şi devotament de stâncă, din secolul trecut, toate infidelităţile „teatrale””, a precizat regizorul, joi, în conferinţa de presă dedicată premierei.
În spectacolul „Iubire” apar actorii Anda Tămăşanu şi Andrian Locovei, în piesă fiind distribuiţi şi mai mulţi https://www.acheterviagrafr24.com/viagra-prix-en-pharmacie/ figuranţi în urma unui casting. Este vorba despre Patricia Moţ, Andreea Silaghi, Andreea Pantiş, Karla Fanea, Biros Andrea, Claudiu Ursuţa, Bogdan Balota, Mihai Mărieş, Nicolas Balog, Antonio Istrate, Antoniu Nica.

Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 7 martie, de la ora 19, la Sala Arcadia. Preţul unui bilet este de 20 de lei.

Institutul Cultural Român Budapesta – 15 01 2015

Institutul Cultural Român Budapesta marchează 150 ani de la înfiinţarea revistei „Familia” din Oradea

Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 18.00, sub egida „Zilei Culturii Naţionale”, Institutul Cultural Român Budapesta organizează la sediul său un eveniment literar dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea revistei de cultură „Familia“, concepută ca un spaţiu de manifestare a conştiinţei şi creativităţii naţionale în plan beletristic, destinat afirmării culturale a românilor.

Ioan Moldovan, director şi Traian Ştef, redactor-şef al revistei „Familia” vor susţine prelegeri legate de apariţia şi activitatea publicaţiei. Şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment filologi, studenţi ai Catedrei de limbă română de la Universitatea ELTE din Budapesta şi traducători.

Revista „Familia” a fost înfiinţată în 1865 de Iosif Vulcan, scriitor român, publicist,animator cultural şi membru al Academiei Române, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale, devenind în a doua jumătate a secolului al XIX-lea cea mai însemnată revistă românească din Imperiul Austro-Ungar, o emblemă a identităţii culturale naţionale. Aici avea să debuteze în 1866 poetul naţional Mihai Eminescu, omagiat de asemenea la această dată. Autorul transformării numelui său din Eminovici în Eminescu a fost însuşi Iosif Vulcan, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă editării revistei.

De-a lungul timpului, în paginile revistei au fost publicaţi clasici ai literaturii române precum: George Coşbuc, care avea să debuteze în 1884 sub pseudonim, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron şi Nicolae Densuşianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă,  Barbu Ştefănescu Delavrancea,  Duiliu Zamfirescu, Şt. O. Iosif, Emil Isac.

Din 1965 revista a fost condusă de Alexandru Andriţoiu, iar din 1990 de Ioan Moldovan, aici fiind publicaţi până în prezent importanţi autori contemporani precum: Ovidiu Cotruş, Radu Enescu, Nicolae Balotă, Gheorghe Grigurcu, Dumitru Chirilă. Au susţinut rubrici permanente: Ştefan Aug. Doinaş, Ana Blandiana, Mircea Zaciu, Norman Manea şi alţii.

Sursa:

http://www.icr.ro/budapesta/evenimente-2/ziua-culturii-nationale-institutul-cultural-roman-budapesta-marcheaza-150-ani-de-la-infiintarea-revistei-familia-din-oradea.html