Arhiva etichetelor: Traian Ştef

Programul ZRF – 26 iunie

Vineri, 26 iunie, manifestările vor începe visit poster’s website la Muzeul „Iosif Vulcan”, unde de la ora 10 va fi vernisată expoziţia „Familia – seria a V-a”, adică cea actuală, din 1965 încoace.

De asemenea, vor fi depuse flori la statuia lui Iosif Vulcan din Parcul Libertăţii. Apoi, între orele 11 şi 13, respectiv 17 şi 19, la Casa de Cultură a Municipiului va avea loc colocviul „Revista Familia – Viaţa şi opera”.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate momente semnificative din istoria revistei, vor avea loc lecturi publice, precum şi lansări de carte. Între acestea, şi lansarea celui mai nou volum de poezii al lui Traian Ştef, redactorul-şef al Revistei Familia.

Institutul Cultural Român Budapesta – 15 01 2015

Institutul Cultural Român Budapesta marchează 150 ani de la înfiinţarea revistei „Familia” din Oradea

Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 18.00, sub egida „Zilei Culturii Naţionale”, Institutul Cultural Român Budapesta organizează la sediul său un eveniment literar dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea revistei de cultură „Familia“, concepută ca un spaţiu de manifestare a conştiinţei şi creativităţii naţionale în plan beletristic, destinat afirmării culturale a românilor.

Ioan Moldovan, director şi Traian Ştef, redactor-şef al revistei „Familia” vor susţine prelegeri legate de apariţia şi activitatea publicaţiei. Şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment filologi, studenţi ai Catedrei de limbă română de la Universitatea ELTE din Budapesta şi traducători.

Revista „Familia” a fost înfiinţată în 1865 de Iosif Vulcan, scriitor român, publicist,animator cultural şi membru al Academiei Române, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale, devenind în a doua jumătate a secolului al XIX-lea cea mai însemnată revistă românească din Imperiul Austro-Ungar, o emblemă a identităţii culturale naţionale. Aici avea să debuteze în 1866 poetul naţional Mihai Eminescu, omagiat de asemenea la această dată. Autorul transformării numelui său din Eminovici în Eminescu a fost însuşi Iosif Vulcan, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă editării revistei.

De-a lungul timpului, în paginile revistei au fost publicaţi clasici ai literaturii române precum: George Coşbuc, care avea să debuteze în 1884 sub pseudonim, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron şi Nicolae Densuşianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă,  Barbu Ştefănescu Delavrancea,  Duiliu Zamfirescu, Şt. O. Iosif, Emil Isac.

Din 1965 revista a fost condusă de Alexandru Andriţoiu, iar din 1990 de Ioan Moldovan, aici fiind publicaţi până în prezent importanţi autori contemporani precum: Ovidiu Cotruş, Radu Enescu, Nicolae Balotă, Gheorghe Grigurcu, Dumitru Chirilă. Au susţinut rubrici permanente: Ştefan Aug. Doinaş, Ana Blandiana, Mircea Zaciu, Norman Manea şi alţii.

Sursa:

http://www.icr.ro/budapesta/evenimente-2/ziua-culturii-nationale-institutul-cultural-roman-budapesta-marcheaza-150-ani-de-la-infiintarea-revistei-familia-din-oradea.html