|
Apus...
S-a
rupt în noi
Un
suflet cald și tânăr
O rază
a murit
Între
apus de soare...
Și
răsărit.
Da!
Umbra lui ne doare
În
sufletul ce moare,
Mai
este încă un loc
Rămas
între apusuri,
Un
ultim răsărit
Lumina
stinsă din sicriu,
O
floare albă ce o știu
S-a
dus ...
Și-n
disperarea clipei
A mai
rămas o umbră
....Care doare!
De ce
te-ai stins,
și tu,
vel-suflet de cristal?
Între
tăcere și uitare
O
lacrimă din plânsul cel amar
Va
răscoli mereu chemarea
Ești
un buchet din veșnicie
În
vremea unde eu mai sunt
Copilul întristat de-un vis,
De-un
cer ce n-aș fi vrut să fie
Atât
de singur și de nins!
Ne-a
mai rămas o noapte
Și
urma ta
Așternută peste cer și cuvînt
Un
timp al nimănui,
Copilul care nu mai sînt... |
