Nr. 1 (459) Ianuarie 2004

Poezia se vrea pe sine

„Marile puteri, scria Napoleon, mor de indigestie”. Depinde cu ce le alimentăm!

*

„Unde totul este rău, trebuie să cunoşti partea cea mai rea” (Herbert Bradley). Cu condiţia ca răul să nu fie difuz şi ca, prin urmare, această parte să existe. Ceea ce e deja un bine.

*

O decadenţă mai veche cu un secol decît Socrate tresaltă în decepţia candidă a lui Confucius: „Înainte vreme, oamenii învăţau pentru a se perfecţiona; acum o fac pentru a trece drept învăţaţi”.

*

Cele mai bune intenţii pot fi obscurizate de umoarea ce te împiedică a-ţi reflecta în ele chipul.

*

„Viciile intră îm alcătuirea virtuţilor tot aşa cum otrăvurile intră în compoziţia leacurilor” (La Rochefoucauld). Oare nu de aci provine senzaţia de culpabilitate a virtuţilor ce se autoanalizează?

*

Perfecţiunea cuprinde deopotrivă virtualităţile majore ale minorului şi pe cele minore ale majorului.

*

O pereche imbatabilă: modestia prea făţişă şi vanitatea bine disimulată.

*

Reculul armei la tragere: o autocritică a violenţei.

*

Prieten e cel ce-ţi oferă seninătatea unui gînd, indiferent de substanţa acelui gînd: o stare de spirit limpede şi loială, prin materia hialină a căreia se străvede Lumea.

*

Prietenia celui ce-ţi întoarce spatele deîndată ce nu mai e observat e preferabilă, totuşi, prieteniei celui care, proverbial, dispare la nevoie.

*

A te lăsa scris de Operă, adică plagiat de Înger.

*

Subtilitatea tinde a-şi pierde adevărul sau minciuna de la care a pornit, a deveni o calitate neutră, o transparenţă pură, amorală ca orice transparenţă.

*

Poetul care pozează Poeziei, neştiind niciodată dacă stă cum trebuie.

*

Candoarea pervertită a proştilor: „ei au pe această lume, afirmă La Bruyčre, rolul hărăzit bufonilor de la curte; adică sînt oameni lipsiţi de răspundere”. Totuşi, răspunderea prostiei în lume e imensă. Bufoneria e doar estetismul prostiei.

*

Poezia: o tainică întîlnire între ceea ce eşti şi ceea ce nădăjduieşti a fi.

*

 Un Narcis privind într-o oglindă în care nu vede nimic, în care se admiră ca Nimic.

*

Are în faţa sa două căi: a porni de la maeştri pentru a-i degrada, a porni de la minori pentru a-i perfecţiona.

*

Acest anonimat de lux, al cărui preţ e personalitatea ajunsă la apogeu pe căi trudnice, prin nenumărate silinţe şi sacrificii, doar spre a se cufunda în obscuritate.

*

Un vis uşor, precum o subliniere a realului.

*

Voinţa se vrea pe sine, zice Schopenhauer. Şi poezia la fel!

*

Există scriitori care scriu cu uşurinţa cu care se spală pe mîini. Şi alţii care scriu cu durerea cu care şi-ar jupui mîinile.

*

O dimineaţă de mai, cu bolta cerească uşor tulbure la început, apoi de un senin palid, indicibil delicat, avînd nuanţa unei viorele. Păşesc într-o încăpere cu geamul deschis. Valul de aer proaspăt îmi dă senzaţia că aspir însuşi cerul.

*

Am citit un adevăr incontestabil, dar într-un context atît de mediocru, încît e compromis ca o podoabă de bună calitate purtată de către o femeie înveşmîntată fără gust.